#DreptulLaBanking: Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei în lupta împotriva pandemiei COVID-19
Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei, până în prezent, în lupta împotriva pandemiei COVID-19, contribuțiile fiind destinate achizițiilor de echipamente și aparatură medicală pentru sprijinul sistemului sanitar și al populației afectate, potrivit datelor centralizate de la bănci.
Astfel, peste 220 de spitale au fost sprijinite de băncile din România pentru achiziția de aparatură și materiale sanitare și peste 100 de ONG-uri au beneficiat de suport financiar și de altă natură în activitățile pe care le desfășoară în combaterea efectelor pandemiei. Prin acțiunile sistemului bancar au fost achiziționate aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță, echipamente de protecție medicală, teste COVID-19, dezinfectanți și alte materiale sanitare. În cadrul campaniei #Dreptullabanking sunt comunicate contribuțiile consecvente ale băncilor la creșterea economică a României.
Încă de la debutul crizei de sănătate, băncile au acordat sprijin clienților și autorităților privind limitarea efectelor negative asupra bunăstării economice individuale, a economiei României și a sănătății și siguranței publice. Pe lângă măsurile de protecție a sănătății clienților și angajaților și de sprijin pentru sistemul sanitar, sistemul bancar a fost printre singurele industrii care au adoptat măsuri de sprijin pentru clienții afectați financiar de efectele pandemiei.
În toată această perioadă, angajații băncilor au fost și sunt la datorie în prima linie pentru a asigura nevoile clienților și lucrează pentru a deservi atât populația, cât și mediul de afaceri. Activitatea angajaților băncilor a permis consolidarea unui sentiment important de încredere, atât de necesar în această perioadă, în rândul populației și a mediului de afaceri că circulația resurselor financiare continuă, alimentând buna derulare a proceselor sociale și economice.
La nivelul industriei bancare, acționăm ca un întreg și punem în discuțiile cu autoritățile, de o manieră atât proactivă cât și reactivă, propuneri de măsuri care să protejeze clienții băncilor: peste 1,5 milioane persoane fizice cu credite din care 485.000 de clienți persoane fizice cu credite pentru locuințe sau alte investiții imobiliare, 100.000 de companii cu credite, peste 15 milioane de titulari de depozite, milioane de clienți titulari de conturi curente, 18 milioane de clienți cu carduri de debit și de credit, etc.
Băncile din România se implică în continuare în combaterea pandemiei, fiind conștiente că numai prin efortul comun al autorităților, al sectorului public și privat, al tuturor populației, vom reduce efectele acesteia asupra României.
Fluxurile de bază ale societății sunt acoperite, însă trebuie să ne cadențăm pașii, pentru a stabili tacticile necesare pentru turarea motoarelor întregii economii. Apreciem că este recomandabil ca sistemul bancar să fie partener în această criză, fiind soluția de redresare a economiei românești în contextul recesiunii ce va urma. Sistemul bancar susține încheierea unui parteneriat constructiv cu autoritățile pentru a finanța economia în condiții de predictibilitate.