Când ai primit provocarea ți s-a părut grea sau ușoară?

Când am primit provocarea m-am așezat frumușel pe sofa, am strâns un ametist în mână și am deschis cutia încet, cu frica să nu sară vreun elefant din ea. Recunosc că mi s-a părut o provocare grea pentru că deși eu aș face orice pentru alții, îmi e foarte greu să-i rog pe cei din jur să facă ceva pentru mine. E o chestie personală. M-a speriat puțin și faptul că lista de rechizite pe care trebuia să le obțin era lungă cat to-do-urile mele, deci aveam să mă rog mult și bine ca să le primesc pe toate.

Ce ți s-a părut cel mai greu?

Fix ceea ce am menționat deja: cum să stau cu cardurile în poșetă și să trebuiască să mă rog… Greu, al naibii de greu!

Ce argumente sau metode au funcționat?

Am încercat să evit pe cât posibil să-i conving pe ceilalți să mă ajute pentru că sunt o persoană cunoscută; mi s-a părut ca nu ar fi fair-play față de oamenii pentru care am acceptat să fac această provocare și atunci cred că cel mai mult m-a ajutat scopul provocării, că trebuia să strâng rechizite pentru copii.

De ce crezi că oamenii nu dau atât de ușor pe încredere?

În România anului 2020, încrederea oamenilor în oameni este un concept relativ utopic, poate și pentru că s-a propagat destul de multă neseriozitate în anii ăștia în care am trăit în democrație: unii ne-au mințit, alții ne-au dus cu vorba, alții ne-au cerut și nu ne-au mai returnat și tot așa. Dacă vrei să obții ceva pe încredere astăzi sau să obții încrederea cuiva, cred că e nevoie de timp, nu se poate pe loc sau de pe-o zi pe alta.

Tu ai încredere în oameni? Ai da ceva pe încredere unor necunoscuți?

Paradoxal nici eu nu am încredere în oameni, dar aș da aproape orice oricui. Mereu când dau ceva, dau dezinteresat și nu mă aștept să mai primesc nimic înapoi. E o chestie asumată, dar chiar dacă nu am incredere în oameni, asta nu mă împiedică să fiu generoasă.

Crezi că banul schimbă paradigma unui astfel de exercițiu? Dacă trebuia să faci pe încredere altceva crezi că era mai ușor?

Cred, că atunci când există un factor financiar, perspectiva se schimbă automat. Practic banii sunt dezideratul suprem; banii mișcă lumea astăzi. Oamenii sunt mult mai puțin încrezători cand e vorba de bani și nu de un anumit serviciu. Una este să aibă cineva încredere în mine că îi mătur bine în fața curții și alta este să aibă încredere în mine când îmi dă o sumă de bani.

Cum crezi că e nivelul de încredere la români?

Oameni care trăiesc în mediul urban și lucrează într-un mediu organizat, poate corporatist, nu mai operează neapărat cu conceptul de încredere în viața de zi cu zi. Ei, ca și mine, se bazează pe lucruri concrete, structurate. Încrederea funcționează mai bine în comunitățile mici, în mediile rurale, pentru că acolo încă se menține o tradiție de ajutor reciproc și omenie. Cu toate astea, oricum am privi lucrurile, încrederea nu e ceva ce se câștigă peste noapte.

A contat sau nu faptul că unele persoane v-au recunoscut?

Cu siguranță a contat. Domnul care m-a ajutat în final m-a și recunoscut, deci iată că a ajutat oareșce notorietate în povestea asta. Din nou, nu am vrut să mă bazez și să mizez exclusiv pe asta, pentru că nu vreau ca oamenii care ne urmăresc să creadă că dacă ești popular sau cunoscut asta garantează automat și că ești serios, de încredere și cu un caracter onorabil.

Cu ce gând ai rămas în urma acestei provocări?

Această provocare m-a făcut să realizez că problema mea cu neputința de a cere ajutorul e mai gravă decât credeam. Am încheiat totuși cu un mare sentiment de satisfacție că am reușit să obțin rechizitele pentru copii fără sa folosesc niciun mijloc de plată, deși vă spun sincer că am fost la un pas să scot cardul și să mă dau bătută.