Educația financiară a devenit o necesitate pentru toate persoanele care apelează la produsele și serviciile unei bănci, doresc să învețe cum să își gestioneze un buget sau cum să facă față unor situații financiare neprevăzute.

Azi, Gabriela Folcuț, Director Executiv ARB, ne vorbește despre impactul pozitiv pe care îl poate avea un set de cunoștințe bine structurate în acest domeniu. Mai mult, ne povestește despre implicarea Asociației Române a Băncilor și a băncilor membre în creșterea nivelului de educație financiară la nivel național și cum putem să contribuim pentru ca un număr cât mai mare de oameni să beneficieze de aceste informații.

 

Exista o implicare a sistemului de invatamant in educatia financiara a elevilor? Care considerati ca sunt cele mai mari lipsuri cu care se confruntă sistemul de invatamant din punct de vedere al educatiei financiare?

România se poziționează în rândul statelor europene fruntașe în ceea ce privește susținerea si introducerea educației financiare ca disciplină obligatorie. Începând de anul trecut, educația financiară a devenit materie obligatorie pentru elevii clasei a VIII-a, fiind cuprinsă în disciplina „Educație socială“. România, Cehia, Danemarca, Portugalia și Suedia sunt câteva dintre statele membre  ale Uniunii Europene care au introdus educația financiară ca disciplină obligatorie, de sine stătătoare sau prin intermediul altor materii. Important este cuvântul “obligatoriu” pentru că este cel care va genera rezultate certe pe termen lung în rândul generațiilor viitoare. La nivel european, sunt aproximativ 20 de state care au efectuat aceste demersuri privind obligativitatea acestei discipline, ca temă principală sau ca subtemă. De asemenea, toți elevii din învățământul preuniversitar din România pot beneficia de cursuri opționale de educație financiară. Și pe această latură s-a înregistrat o efervescență de proiecte în ultimii ani.

Din perspectiva lipsurilor, consider că am depășit deja faza de problemă și acum se discută în termeni de soluție. Formarea profesorilor a fost în trecut o problemă însă, în prezent, sunt cursuri dedicate. Asociația Română a Băncilor a demarat, încă din anul 2018, cursuri gratuite de formare a profesorilor.

Anul acesta, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor, Institutul Bancar Român, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare au obținut acreditarea, de către Ministerul Educației și Cercetării, a singurului curs integral „Educație economico-financiară pentru profesori”.

Personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educație socială” elevilor de clasa a VIII-a  poate urma gratuit acest curs, iar înscrierile se efectuează la Institutul Bancar Român. Formatorii cadrelor didactice sunt profesori de economie.

Cursul are o durată de 40 de ore, iar profesorii vor obține 10 credite profesionale transferabile.

 

Ce considerati ca lipseşte în acest moment sistemului educational in general si ce ne trebuie pentru o îmbunătăţire a procesului de educaţie?

Consider că societății românești îi lipsesc ca modele elitele economice și culturale, nu în sensul că nu există, ci că sunt insuficient promovate. Acest aspect a creat o mare vulnerabilitate în sistemul educațional de astăzi, mulți preferând alte modele. Nu este o situație specifică doar României.

Elitele trebuie să aibă un rol mult mai important în educația unei națiuni, chiar în procesul transformațional la noua modernitate. Traversăm o altă realitate socială comparativ cu acum două decenii, în care libertatea de exprimare este intens utilizată în special în social media. Întrebarea care se ridică este dacă libertatea de informare este corespunzător calibrată  astfel încât să conducă la dezvoltarea persoanei, dacă modelele sunt elitele sau nu? Absența mentorilor, care să conducă la dezvoltarea educațională adecvată a persoanei, poate avea ca și consecințe creșterea gradului de pauperizare. În România, aproape o persoană din patru este la limita sărăciei. Rata riscului de sărăcie era de 23,5% în anul 2018, fiind cea mai ridicată din UE27, unde media era de 16,8%.

PIB/capita în România, indicatorul care măsoară bunăstarea economică individuală, se cifrează la 8.780 euro, fiind de o treime din media UE-27, de 26.290 euro, la nivelul anului 2020, evident în scădere față de 2019, pe fondul contracției economiei în contextul pandemiei.

Alte probleme structurale sunt legate de bugetul alocat pentru învățământ și lipsa progreselor. Este îngrijorător acel indicator cuprins în Monitorul educației și formării 2019 care arată că peste 40% dintre elevii cu vârsta de 15 ani nu au competențe adecvate la citire, matematică și știinte, în condițiile în care media europeană este la jumătate, iar situația mai sus menționată este cam la același nivel cu cea de acum un deceniu.

 

Ce programe educationale deruleaza ARB, in general si bancile, in particular? In ce constau aceste programe?

Asociația Română a Băncilor joacă, alături de băncile membre, un rol activ în promovarea educației financiare pentru susținerea economiei și facilitarea accesului populației și companiilor la servicii financiare adaptate propriilor nevoi. ARB consideră că educația financiară trebuie să devină o prioritate la nivel national.

La 14 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România se evidențiază ca fiind statul european aflat la coada plutonului UE în materie de incluziune financiară (67%), intermediere financiară (26,8%), nivelul educației financiare (22%) și, cu mici excepții, ca nivel al bunăstării economice (69% din media UE). La nivel mondial, aproximativ  un cetățean din trei este educat financiar, în timp ce în Europa 52% dintre adulți sunt educați din punct de vedere financiar.

Între gradul de intermediere și incluziune financiară și nivelul educației financiare există o legatură intrinsecă. În pandemie s-a constatat creșterea gradului de incluziune financiară. Doi din trei români (67%) utilizează produse și servicii bancare de orice fel, arată concluziile Studiului Digitalizarea sistemului bancar în percepția românilor realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.

Nivelul scăzut al incluziunii financiare are ca și cauzalitate un grad redus al educației financiare. Studiul OECD din anul 2020 poziționează România ca având un scor redus la capitolul alfabetizare financiară. Scorul mediu de alfabetizare financiară în țările participante la studiul OECD este de doar 12,7 din 21 și 13 doar pentru țările membre OECD. Scorurile mai mici au fost obținute de adulții din Italia (11.1), România (11.2) și Columbia (11.2).

Un nivel scăzut de educație financiară reprezintă una dintre principalele bariere în dezvoltarea economică a unei națiuni. Îmbunătățirea nivelului de educație financiară conduce la creșterea bunăstării financiare a oamenilor.

În realizarea obiectivelor asociate pilonului strategic Educația Financiară, ARB are în vedere consolidarea parteneriatului cu autoritățile responsabile și realizarea de programe de educație financiară, care au inclusă și componenta de educație digitală.

Ministerul Educației și Cercetării, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor au încheiat, în anul 2018, un Acord de colaborare pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF). Principalele proiecte comune aflate în derulare sunt:

  • Comitetul de Educație Financiară elaborează draftul Strategiei Naționale de Educație Financiară, aceasta urmând să fie postat în consultare publică pe parcursul acestui an, astfel încât toți stakeholderii să-și aducă contribuția.
  • BNR, ARB, ASF prin intermediul IBR au acreditat la Ministerul Educației și Cercetării singurul curs integral de educație financiară destinat profesorilor care predau disciplina obligatorie „Educație socială” elevilor de clasa a VIII-a. Astfel, industria bancară contribuie direct la formarea tinerei generații și la creșterea gradului de educație financiară. Ne așteptăm ca anul acesta să fie formați 350 de profesori, cursul fiind acreditat pe o perioadă de patru ani.
  • ARB a realizat în parteneriat cu instituțiile publice (BNR, ASF, MF, MEC) site-ul Strategiei Naționale de Educație Financiară edu-fin.ro la care toți dezvoltatorii de proiecte își pot promova la nivel național programele de educație într-un mod integrat. Cele cinci instituții partenere au invitat entitățile angrenate în proiecte din domeniul educației financiare să își înscrie programele proprii, dezvoltate începând cu anul 2018, pe platforma www.edu-fin.ro, la secțiunea Cartea Albă.
  • Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor derulează în parteneriat programul FinClub, un program de educație  financiară destinat elevilor de liceu din clasele X-XII, pasionați de piața financiară.

În paralel, programele proprii ale ARB de educație financiară aferente anului în curs includ, lista nefiind exhaustivă:

  • ARB a continuat Programul de Formare Continuă “Educație Financiar Bancară pentru Profesori” fiind formați deja 550 de profesori care predau educație financiară elevilor din clasele I-XII. Cursul este primul program intensiv dedicat profesorilor din România și urmărește aprofundarea sau înțelegerea conceptelor cheie în ceea ce privește funcționarea sistemului bancar pe care le diseminează elevilor în cadrul orelor de dirigenție, economie şi educație financiară /antreprenorială.
  • ARB a devenit membru afiliat al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Internațională de Educație Financiară. Acordarea de către OECD a statutului  de membru  afiliat în cadrul Rețelei Internaționale de Educație Financiară reprezintă o recunoaștere a demersurilor ARB pe zona programelor de educație financiară, în  linie  cu  scopul  pe  care  ni  l-am asumat ca organizație, acela de a sprijini economia României și de creștere a nivelului de educație financiară.
  • Platforma DreptulLaBanking, un proiect al băncilor din România, a realizat deja sezonul trei al show-ului on line de educație financiară din România, “La Taclale și parale”. Emisiunea on line, care este concepută sub forma unui concurs de cunoștințe generale pe teme financiare, a fost lansată anul trecut, iar gazda emisiunii este Cabral. De la debutul emisiunii “La Taclale și parale” și până în prezent, gradul de conștientizare a depășit 3 milioane de români care au citit mesajele privind organizarea acestui show, iar 1 milion de persoane au urmărit efectiv emisiunea. În semestrul doi din 2021 se vor desfășura sezoanele 4 și 5 ale emisiunii, altfel că invităm toate persoanele interesate să-și testeze cunoștințele.
  • Peste 1.600 de elevi cu vârsta între 13-15 ani din 125 de școli, licee și colegii de la nivel național au participat la ediția a III-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română a Băncilor, numărul participanților și cel al instituțiilor de învățământ fiind duble comparativ cu anul trecut. Doi elevi de la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara și Școala Gimnazială „Avram Iancu” din București au reprezentat România la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz care s-a desfășurat on-line la în aprilie 2021 la care au participat 28 de state europene. European Money Quiz este o inițiativă comună de alfabetizare financiară realizată de asociațiile bancare din Europa, sub coordonarea Federației Bancare Europene (FBE). În România, proiectul este implementat de Asociația Română a Băncilor, în calitate de membră a FBE, printr-un parteneriat educaţional cu Institutul Bancar Român.

 

Toate aceste programe sunt dezvoltate de Asociația Română a Băncilor în numele băncilor membre. Multe dintre aceste proiecte pot fi regăsite în platforma www.edu-fin.ro, alături de proiectele proprii de educație financiară dezvoltate de către instituțiile de credit.

 

Ce propuneri ar avea ARB catre autoritati pentru ca in scoli sa existe si cursuri de educatie financiara pe scara larga?

Un parteneriat public-privat optim, care este un model de impact, presupune implicarea tuturor părților. Astfel, propunerile de îmbunătățire pot veni de la oricare dintre parteneri și, cel puțin în ceea ce ne privește, ne propunem creșterea implicării prin formarea unui număr cât mai mare de cadre didactice pentru a putea preda elevilor din clasele I-XII în cadrul orelor opționale. Este necesar un efort conjugat public-privat, iar sistemul bancar dorește să contribuie la creșterea nivelului de educație financiară.

O soluție pentru o mai bună integrare financiară este și implementarea unui program european de creștere a nivelului de educație financiară. Astfel, piatra de temelie a acestei armonizări ar trebui să fie introducerea în curricula școlară obligatorie a educației financiare pentru toți cetățenii Uniunii Europene.

Cu cât unele economii din UE sunt mai afectate din punct de vedere al nivelului scăzut al educației financiare, marea familie europeană are mai multe consecințe negative de anihilat: nivelul crescut al sărăciei și al excluziunii sociale, fenomenul migrației, etc. Iar România se confruntă din plin cu aceste fenomene.

 

Cum sunt primite de parinti si elevi aceste tipuri de programe, acolo unde exista? Care sunt avantajele urmarii unui astfel de curs?

Am constatat o receptivitate sporită la programele de educație financiară, ceea ce ne încurajează în demersurile noastre. Avantajele unui consumator educat prin intermediul unui curs de specialitate sunt incomensurabile, cele mai importante fiind creșterea bunăstării financiare individuale, cu toate consecințele directe și indirecte inclusiv prin suplimentarea fondurilor pentru perioada de pensie, și a rezilienței în fața unor factori de risc exogeni, de tipul unei crize economice.

 

Ce nu stiu clientii si ce ar trebui sa stie acestia cand se adreseaza unei banci pentru accesarea unui produs financiar?

Generațiile actuale beneficiază de un acces facil la produsele financiare și la informațiile necesare. Cu cât sunt mai instruiți în utilizarea produselor și serviciilor, cu atât crește reziliența și contribuie la bunăstarea oamenilor. Crizele economice au testat reziliența financiară a oamenilor și a companiilor. Acestea ar trebui să reprezinte un imbold pentru noi toți să ne conturăm un bagaj suficient de amplu de informații pe care să-l punem în practică astfel încât o criză viitoare să nu ne surprindă nepregătiți. Studiile la nivel global arată că foarte puțini clienți pot face față unor situații financiare neprevăzute.

Bagajul de cunoștințe financiare la nivelul clienților este eterogen, în funcție de factorii ce țin de formare, de gradul de conștientizare și de tipurile de produse utilizate.

Clienții care doresc să-și rafineze informațiile de natură financiar-bancară pot accesa site-ul www.educatiefinanciara.info pus la dispoziție de comunitatea bancară. Cunoștințele financiare sunt extrem de necesare mai ales în contextul creșterii complexității produselor financiare.