Visul multor români este să aibă propria afacere și să fie independenți financiar. Să poată să își facă viața așa cum doresc, să fie liberi și să prospere pe cont propriu. Mai pe scurt: să fie antreprenori.
Românii au spirit antreprenorial și asta se vede în multiplele încercări pe care le fac în diverse domenii de activitate. Cu toate acestea, amprenta antreprenorială în România este la jumătate față de media Uniunii Europene. În România se înregistrează doar 29 de IMM-uri/1000 de locuitori față de 58 de IMM-uri/1000 de locuitori în UE 28.
Dar nu este deloc ușor să îți iei viața în propriile mâini și să îți faci business-ul tău. Trebuie să fii muncitor, perseverent, inspirat și deschis la toate oportunitățile. Să conștientizezi că ai drepturi și să le folosești la maximum. Să alegi drepturile care te ajută într-adevăr în ceea ce ți-ai propus, care să îți aducă ceea ce ai nevoie pentru ca afacerea ta să meargă bine.
Una dintre cele mai mari nevoi ale antreprenorilor este finanțarea afacerii. Pentru un antreprenor contează foarte mult ideea de business care să ducă la succes, dar fără bani este greu de realizat.
Dacă ne uităm în Europa, România este singura ţară unde autofinanţarea este modalitatea principală de finanţare a întreprinderilor mici și mijlocii, adică 70%. La noi, creditele sunt folosite doar de un sfert dintre IMM-uri, ceea ce înseamnă că nu ne dezvoltăm cum ar trebui, arată raportul de cercetare Carta Albă a IMM-urilor din România – ediția 2019.
Potrivit cercetării, majoritatea antreprenorilor (56,58%) vor să își extindă moderat afacerea în următorii doi ani, iar 10,64% dintre ei chiar vor să o extindă rapid, ceea ce arată că două din trei firme mici şi mijlocii vor să se dezvolte. Asta demonstrează că antreprenorii români sunt curajoși și optimiști, în pofida dificultăților pe care le întâmpină.
Însă autofinanţarea nu produce un progres substanţial, ci te ajută să te menţii sau să te dezvolți moderat, în timp ce banii obținuți din surse externe pot să dea avânt afacerii tale, cu un plan de afaceri realist și cheltuirea lor pentru dezvoltare.
Nevoia de dezvoltare a antreprenorilor este reliefată de același raport de cercetare, 57% dintre ei dorind asimilarea de noi produse, 49,46% vor să folosească noi tehnologii, iar 28,17% optează pentru digitalizarea afacerii.
Cu toate acestea, antreprenorii au apelat prea puțin la credite, deși situaţia macroeconomică a rămas stabilă în ultimii ani, PIB-ul României fiind pozitiv şi înregistrând creşteri record în Europa. Creşterea creditării, de 6,6%, a depășit avansul PIB-ului, dar ponderea creditului neguvernamental privat în PIB a rămas la un nivel modest, de circa 27%, cea mai scăzută valoare din ultimul deceniu, mult sub media țărilor europene.
Împrumuturile acordate sectorului privat în lei (populație și companii) au înregistrat anul trecut o creştere de 9,3%, soldul creditelor în lei ajungând la sfârşitul lunii decembrie 2018 la 181 mld. lei, conform BNR.
Potrivit statisticii BNR care arată soldul la zi, băncile au acordat 17 miliarde de euro pentru finanțarea IMM-urilor și antreprenorilor locali, însă potențialul este mult mai mare.
În statele occidentale din Uniunea Europeană, băncile asigură peste trei sferturi din finanțarea IMM-urilor, conform rezoluției Parlamentului European referitoare la accesul la finanțare a IMM-urilor. Și asta pentru că antreprenorii din țările avansate ale UE au dezvoltat relații în timp și foarte bune cu sectorul bancar la nivel local, în condițiile în care cadrul legislativ este unul predictibil.
În plus, IMM-urile sunt considerate în UE ca reprezentând un factor cheie pentru creșterea economică, inovare, ocupare a forței de muncă și integrare socială. Flexibilitatea și adaptabilitatea sectorului IMM sunt trăsături esențiale pentru depășirea perioadelor de criză economică. Mai mult, Comisia Europeană și Parlamentul European au constatat că împrumuturile acordate IMM nu s-au aflat la originea crizei financiare trecute, fapt constatat și în mediul bancar și au recomandat sprijinirea puternică a acestora.
Autoritățile române au lansat, spre exemplu, programul Start-Up Nation, dar el este destinat în special finanțării afacerilor la început de drum, în timp ce nevoile antreprenorilor sunt multiple și după ce și-au lansat afacerile. Au nevoie de bani atât pentru activitățile curente, cât și pentru dezvoltare.
Pentru un antreprenor, #Dreptullabanking – utilizarea în mod informat a serviciilor bancare moderne – poate însemna economie de timp, de resurse. De fapt, #Dreptullabanking poate sprijini antreprenorii să prospere și, pentru că IMM-urile sunt motorul economiei, putem prospera cu toții.