#Dreptullabanking: Valoarea tranzacțiilor cu cardurile de credit s-a dublat în 4 ani

București –Valoarea și numărul tranzacţiilor de plată cu cardurile de credit emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi s-au dublat, în ultimii patru ani, potrivit analizei datelor statistice publicate de Banca Națională a României la finele anului 2019.

Numărul tranzacțiilor de plată cu cardurile de credit a ajuns la peste 22 milioane în decembrie 2019, față de 11 milioane cât era în decembrie 2015, pe fondul utilizării din ce în ce mai mari a acestor instrumente de plată. Valoarea tranzacțiilor cu cardurile de credit s-a dublat, ajungând la peste 4 miliarde lei în decembrie 2019. Potrivit datelor, peste 27% din numărul tranzacțiilor cu carduri de credit de anul trecut au fost înregistrate în ultimul trimestru, fiind stabilit un record față de trimestrele precedente, datorat în special cumpărăturilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

În România a fost depășit pragul de 3 milioane de carduri de credit utilizate, iar în ultimii 4 ani creșterea numărului de carduri de credit a fost de 547.849, potrivit statisticilor BNR la finele lunii decembrie 2019.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, din cele peste 18 milioane de carduri aflate în circulație, emise de băncile din România, ponderea cardurilor de credit era de 16,5% (peste 3 milioane de carduri), ceea ce indică un potențial mare pentru utilizarea informată a acestor instrumente de plată. România are mai puțin de un card bancar/ cap de locuitor, una dintre cele mai mici valori din statele Uniunii Europene, situație valabilă și în cazul cardurilor de credit, unde ponderea este de 0,15 carduri/ cap de locuitor.

Majoritatea cardurilor de credit din România au ca avantaj principal faptul că îi permit utilizatorului să facă achiziții în rate fără dobândă de la comercianți. Utilizatorul are posibilitatea de a returna flexibil sumele utilizate în rate lunare, cu acoperirea sumei minime de plată. Dobânda se plătește în cazul în care nu se achită integral sumele datorate până la data scadentă lunară, precum și pentru toate sumele retrase de la bancomat.

În plus, băncile au încheiat parteneriate cu furnizorii de bunuri şi servicii, prin care le oferă utilizatorilor reduceri la plata cu cardul de credit. Emiterea cardului de credit nu este condiționată de virarea salariului într-un cont deschis la acea bancă și nu depinde de acceptul angajatorului.

RECOMANDĂRI

  • La folosirea cardului în străinătate, fie pentru plăți la comercianți, fie pentru retrageri numerar, îți recomandăm să alegi întotdeauna plata în moneda locală (a țării în care te afli). Câteodată, în străinătate ai și posibilitatea de a plăti în lei, însă nu recomandăm acest lucru pentru ca poate implica costuri mai mari pentru tine în ceea ce privește cursurile de schimb practicate;
  • Ține-ți cardul mereu în același loc în portofel/poșetă și informează imediat banca în cazul pierderii sau deteriorării acestuia. Memorează codul PIN și distruge orice formă de stocare fizică. Nu comunica codul PIN nimănui, nici măcar membrilor din familie;
  • Nu înstrăina cardul. Informațiile inscripționate pe fața și spatele cardului ar putea fi folosite ulterior pentru tranzacții pe Internet, pe site-uri nesecurizate.
  • Nu accepta ajutorul din partea nimănui atunci când întâmpini probleme la ATM; sună întotdeauna serviciul asistență clienți și solicită instrucțiuni;
  • Nu scoate cash de la bancomat cu cardul de credit; dacă totuși ai nevoie de cash, utilizează ATM-ul băncii tale;
  • Consultă extrasul în fiecare lună și, în situația în care nu recunoști o tranzacție efectuată, contactează urgent banca.

Toate aceste informații au fost oferite clienților de #Dreptullabanking.